întrece

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din în- + a trece.

Pronunție

  • AFI: /ɨn'tre.ʧe/


Verb


Conjugarea verbului
întrece
Infinitiv a întrece
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
întrec
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să întreacă
Participiu întrecut
Conjugare III
  1. (v.tranz.) a depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă.
  2. (v.tranz.) a dovedi superioritate față de cineva, într-o anumită privință; a depăși.
  3. (v.refl. recipr.) a căuta să se depășească unul pe altul.
  4. (v.tranz.) a trece peste o anumită limită; (p.ext.) a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi.

Cuvinte derivate

Locuțiuni

Expresii

  • (refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera


Traduceri

Anagrame

Referințe