accidere

italiană

(italiano)

Etimologie

Din uccidere.

Pronunție

• AFI: /atˈʧidere/

Verb

1. (ieșit din uz sau înv., în dialectul Romanesco) formă alternativă pentru uccidere.

---

latină

(Latina)

Etimologie

Din accidō („a cădea”).

Pronunție

• (Latină clasică) AFI: /akˈkɪ.dɛ.rɛ/
• (Latină ecleziastică) AFI: /atˈʧiː.d̪e.re/

Verb

accidere

1. forma de prezent activ pentru accidō.
2. forma de persoana a II-a singular la prezent pasiv imperativ și indicativ pentru accidō.

Etimologie

Din accidō („a cădea”).

Pronunție

• (Latină clasică) AFI: /ak.kɪˈdeː.rɛ/
• (Latină ecleziastică) AFI: /at.ʧiˈd̪ɛː.re/

Verb

accidēre

1. forma de persoana a III-a plural la perfect activ indicativ pentru accidō.
2. forma de persoana a II-a singular la viitor pasiv indicativ pentru accidō.

Etimologie

Din accīdō („a reteza, a doborî, a tăia”).

Pronunție

• (Latină clasică) AFI: /akˈkiː.dɛ.rɛ/
• (Latină ecleziastică) AFI: /atˈʧiː.d̪e.re/

Verb

accīdere

1. forma de prezent activ pentru accīdō.
2. forma de persoana a II-a singular la prezent pasiv imperativ și indicativ pentru accīdō.

Etimologie

Din accīdō („a reteza, a doborî, a tăia”).

Pronunție

• (Latină clasică) AFI: /akˈkiː.dɛ.rɛ/
• (Latină ecleziastică) AFI: /atˈʧiː.d̪e.re/

Verb

accīdēre

1. forma de persoana a III-a plural la perfect activ indicativ pentru accīdō.
2. forma de persoana a II-a singular la viitor pasiv indicativ pentru accīdō.

---

napolitană

(Napulitano)

Variante

• accirere

Etimologie

Din latină occīdere („a cădea; a pieri, a muri”), cu prefixul a-.

Pronunție

• AFI: /atˈʧiːrərə/

Verb

1. a ucide, a omorî

Referințe

• Wiktionary