anneau
franceză
(français)
Etimologie
Din franceză medie anneau, care provine din franceză veche anel < latină ānellus, forma de diminutiv pentru ānus („cerc”).
Înrudit cu catalană anell, italiană anello, occitană anèl, portugheză anel, elo, română inel și spaniolă anillo.
Pronunție
Substantiv
anneau m., anneaux pl.
- inel
- Passer une corde, un ruban dans un anneau.
- (spec.) inel, verighetă
- (geom.; p.ext.) cerc
- (astron.) inel
- La sonde Cassini-Huygens s’est approchée au plus près de Saturne, a survolé et traversé ses anneaux.
- (sport; în gimnastică) inele
- (în jonglerie) inel
- (mar.) ochi de parâmă
Sinonime
- 2: bague
Cuvinte derivate
Omofone
Locuțiuni
locuțiuni