blasfemia

română

Etimologie

Din germană blasphemieren < latină blasphemare.

Pronunție

• AFI: /blas.fe.ˈmja/

Verb

Conjugarea verbului blasfemia
Infinitiv	a blasfemia
Indicativ prezent pers. 1 sg.	blasfemiez
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să blasfemieze
Participiu	blasfemiat
Conjugare	I

1. (v.intranz.) a rosti o blasfemie, a huli.

Cuvinte derivate

• blasfemator, blasfematoare
• blasfemie

Traduceri

a rosti o blasmefie

catalană: blasfemar (català) daneză: bande (dansk) engleză: blaspheme (English) esperanto: blasfemi (Esperanto) franceză: blasphémer (français) italiană: bestemmiare (italiano) latină: blasphemare (Latina)

norvegiană: banne (norsk) neerlandeză: blasfemeren (Nederlands) portugheză: blasfemar (português) spaniolă: blasfemar (español) suedeză: häda (svenska) turcă: küfretmek (Türkçe)

Referințe

• DEX online