bruft

română

Etimologie

Etimologie necunoscută. Poate din turcă, persană abruft („acțiunea de a uda podeaua cu apă”) (Bogrea, Dacor., IV, 706). Cihac, II, 19, îl pune în legătură cu poloneză obrzucić, din slavă *rjutiti („a zăcea”).

Pronunție

AFI: /bruft/

Substantiv

Declinarea substantivului bruft
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	bruft	brufturi
Articulat	bruftul	brufturile
Genitiv-Dativ	bruftului	brufturilor
Vocativ	bruftule	brufturilor

(reg.) tencuială aruncată pe perete cu mistria (și neîntinsă).

Cuvinte derivate

bruftui

Traduceri

Referințe

DEX '98 via DEX online