bruft

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Etimologie necunoscută. Poate din turcă, persană abruft („acțiunea de a uda podeaua cu apă”) (Bogrea, Dacor., IV, 706). Cihac, II, 19, îl pune în legătură cu poloneză obrzucić, din slavă *rjutiti („a zăcea”).

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
bruft
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ bruft brufturi
Articulat bruftul brufturile
Genitiv-Dativ bruftului brufturilor
Vocativ bruftule brufturilor
  1. (reg.) tencuială aruncată pe perete cu mistria (și neîntinsă).

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe