caraulă

română

Etimologie

Din turcă karaul (Roesler 595; Șeineanu, II, 89; Meyer 177; Lokotsch 1078; Ronzevalle 138); confer neogreacă καραούλι (karaúli), albaneză karaujl, bulgară караул (karaul), sârbo-croată karaula.

Pronunție

AFI: /ka.raˈu.lə/

Substantiv

Declinarea substantivului caraulă
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	caraulă	caraule
Articulat	caraula	caraulele
Genitiv-Dativ	caraulei	caraulelor
Vocativ	caraulă	caraulelor

pază, gardă, strajă.
om care face de pază; santinelă, caraulaș.

Cuvinte derivate

caraulaș

Traduceri

Referințe

DEX '98 via DEX online