om

De la Wikționar, dicționarul liber
Variante de scriere Vezi și : OM, -om, .om

română

Etimologie

Din latină homo

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
om
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ om oameni
Articulat omul oamenii
Genitiv-Dativ omului oamenilor
Vocativ omule oamenilor
  1. ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat
  2. persoană integră, care întrunește calități morale deosebite, care se remarcă prin cinste și corectitudine
  3. (cu determinări care indică un raport de dependență) persoană care se află în slujba cuiva; persoană de încredere
  4. persoană de vază, de seamă
  5. persoană matură, bărbat, soț
  6. (la vocativ) apelativ familiar (explicativ, dojenitor etc.) cu care ne adresăm unei persoane (de sex masculin)
  7. (p.ext.) muritor, pământean
  8. numele popular al constelației boreale Hercule

Sinonime

Antonime

Cuvinte compuse

Cuvinte derivate

Omofone

Locuțiuni

Expresii

(1)

  • (A fi) la mintea omului = (a fi) evident, clar
  • (Nu-i) nici picior de om sau nu-i (nici) picior de om = (nu-i) nimeni
  • Om ca (toți) oamenii = om obișnuit, care nu se deosebește prin nimic esențial de alții
  • Ca omul = cum se întâmplă sau s-ar putea întâmpla oricui
  • Ca oamenii = cu manifestări obișnuite oamenilor; cum trebuie, cum se cuvine
  • Om bun! = răspuns pe care îl dă o persoană care bate la ușă pentru a-l asigura pe stăpânul casei că vine cu intenții bune

(2)

  • (A fi) un om (o dată) și jumătate = (a fi) persoană de încredere înzestrată cu însușiri (morale) deosebite
  • A face (pe cineva) om
a) a educa, a instrui (pe cineva) dezvoltându-i însușirile umane caracteristice; a asigura învățătura cuiva calificându-l într-o profesiune;
b) a da, a oferi (cuiva) o situație materială sau socială bună
  • A se face om
a) a se înstări, a se căpătui, a se îmbogăți;
b) a se îndrepta

(3)

  • (A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = (a fi) om bun, cinstit, de treabă
  • (A fi) omul (sau om al) dracului = (a fi) om rău, viclean


Traduceri

Etimologie

Din vrea.

Verb

  1. (reg.) forma auxiliară de persoana a I-a plural la prezent pentru vrea.

Sinonime

Referințe





aromână‏‎

(armãneashti)

Etimologie

Din latină homo.

Pronunție


Substantiv

om m., oaminj pl.

  1. om





catalană

(català)

Variante

Etimologie

Din forma veche olm, care provine din occitană < latină ulmus („ulm”). Confer franceză orme și spaniolă olmo.

Pronunție


Substantiv

om m., oms pl.

  1. (bot.) ulm

Cuvinte compuse

Referințe





chickasaw

(cic)

Etimologie

Etimologie lipsă. (Ajută)

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Adjectiv

om

  1. deschis





daneză

(dansk)

Etimologie

Etimologie lipsă. (Ajută)

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Prepoziție

om

  1. despre





norvegiană

(norsk)

Etimologie

Etimologie lipsă. (Ajută)

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Prepoziție

om

  1. despre





neerlandeză

(Nederlands)

Etimologie

Etimologie lipsă. (Ajută)

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Prepoziție

om

  1. la
  2. cam, circa
  3. pentru a...





suedeză

(svenska)

Etimologie

Din suedeza veche um, om.

Pronunție


Adverb

om

  1. cam, circa


Conjuncție

om

  1. dacă


Prepoziție

om

  1. despre
  2. (despre timp) în





volapük

(Volapük)

Etimologie

Etimologie lipsă. (Ajută)

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv


Declinarea substantivului
om
' Singular Plural
Nominativ om oms
Acuzativ omi omis
Dativ ome omes
Genitiv oma omas

om





wolofă

(Wolof)

Etimologie

Etimologie lipsă. (Ajută)

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Adjectiv

om

  1. slab, deficitar