cercător

română

Etimologie

Din a cerca + sufixul -ător.

Pronunție

• AFI: /ʧer.kə'tor/

Substantiv

Declinarea substantivului cercător
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	cercător	cercători
Articulat	cercătorul	cercătorii
Genitiv-Dativ	cercătorului	cercătorilor
Vocativ	cercătorule	cercătorilor

1. (înv.) persoană care face o încercare, o probă, o experiență.

Cuvinte derivate

• cercătoare

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online