clamoare

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din franceză clameur < latină clamor, clamoris.

Pronunție

  • AFI: /kla'mo̯a.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
clamoare
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ clamoare invariabil
Articulat clamoarea invariabil
Dativ-Genitiv clamorii invariabil
Vocativ clamoare invariabil
  1. (livr.) strigăt de protest, de nemulțumire, de ajutor.


Traduceri

Anagrame

Referințe