conciliabul
Etimologie
Din franceză conciliabule < latină conciliabulum.
Pronunție
- AFI: /kon.ʧi.liˈa.bul/
Substantiv
| Declinarea substantivului conciliabul | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | conciliabul | conciliabule |
| Articulat | conciliabulul | conciliabulele |
| Genitiv-Dativ | conciliabulului | conciliabulelor |
| Vocativ | conciliabulule | conciliabulelor |
- consfătuire (secretă) între oameni care plănuiesc ceva.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online