curm

română

Etimologie

Din neogreacă κορμός (kormós, „trunchi”), probabil cu semantismul primitiv („bont”, sau „capăt de sfoară”, confer Laurian; Meyer, Alb. St., IV, 72; Giuglea, Dacor., III, 620; Diculescu, Elementele, 459; Rosetti, II, 67; DAR); confer albaneză kurm (după DAR, albaneză este etimon al cuvântului român), calabreză kurmu („trunchi”) (Rohlfs, EWUG, 1086), arabă qurma, de unde saniolă corma.

Pronunție

AFI: /kurm/

Substantiv

Declinarea substantivului curm
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	curm	curmuri
Articulat	curmul	curmurile
Genitiv-Dativ	curmului	curmurilor
Vocativ	curmule	curmurilor

(reg.) curmei.

Cuvinte derivate

curmei

Traduceri

Referințe

DEX '98 via DEX online