epilog

română

Etimologie

Din franceză épilogue < latină epilogus.

Pronunție

• AFI: /e.pi'log/

Substantiv

Declinarea substantivului epilog
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	epilog	epiloguri
Articulat	epilogul	epilogurile
Genitiv-Dativ	epilogului	epilogurilor
Vocativ	epilogule	epilogurilor

1. partea finală a unor lucrări literare în care autorul rezumă concluziile, subliniază anumite idei din operă și face cunoscută pe scurt evoluția viitoare a personajelor sale; încheiere.
2. (fig.) sfârșit al unei situații, al unei acțiuni, al unei întâmplări etc.

Cuvinte derivate

• epilogal

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online