interlocutor

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din franceză interlocuteur.

Pronunție

  • AFI: /in.ter.lo.ku'tor/


Substantiv


Declinarea substantivului
interlocutor
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ interlocutor interlocutori
Articulat interlocutorul interlocutorii
Genitiv-Dativ interlocutorului interlocutorilor
Vocativ interlocutorule interlocutorilor
  1. persoană care vorbește cu alta sau cu alții, care participă la o conversație.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe