macula

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din latină maculare. Confer franceză maculer.

Pronunție

  • AFI: /ma.ku'la/


Verb


Conjugarea verbului
macula
Infinitiv a macula
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
maculez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să maculeze
Participiu maculat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) (livr.) a păta, a murdări, a mânji.
  2. a strica o coală de tipar îmbâcsind-o cu prea multă cerneală.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse


Traduceri

Referințe