norocire

De la Wikționar, dicționarul liber
Sari la navigare Sari la căutare

română

Etimologie

Din a noroci.

Pronunție

  • AFI: /no.ro'ʧi.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
norocire
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ norocire norociri
Articulat norocirea norocirile
Genitiv-Dativ norocirii norocirilor
Vocativ norocire norocirilor
  1. (pop.) faptul de a noroci; (p.ext.) noroc.


Traduceri

Anagrame

Referințe