norocire

română

Etimologie

Din a noroci.

Pronunție

• AFI: /no.ro'ʧi.re/

Substantiv

Declinarea substantivului norocire
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	norocire	norociri
Articulat	norocirea	norocirile
Genitiv-Dativ	norocirii	norocirilor
Vocativ	norocire	norocirilor

1. (pop.) faptul de a noroci; (p.ext.) noroc.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• corniero
• coroneri

Referințe

• DEX '98 via DEX online