noroc

De la Wikționar, dicționarul liber
Un spirit bun din mitologia greacă care aduce noroc

română

Etimologie

Din slavă narokŭ.

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
noroc
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ noroc noroace (pop.)
Articulat norocul noroacele
Genitiv-Dativ norocului noroacelor
Vocativ ' '
  1. soartă, ursită, destin (favorabil).
    Lipsit de noroc; norocul lui a fost acela ca....
  2. întâmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe etc.
  3. stare sufletească sau situație în care omul se simte fericit.
  4. bunăstare.
  5. formulă de salut.
    Noroc de voi!

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Locuțiuni

Expresii

  • (pop.) La cât mi-a sta norocul = în ce măsură voi fi favorizat de soartă
  • A-i fi scris în noroc să... = a-i fi sortit să...
  • A avea noroc sau a fi cu noroc = a avea succes sau a fi favorizat de împrejurări în acțiunile întreprinse
  • Noroc că... = bine că..., din fericire...
  • A avea norocul să.... = a se ivi prilejul favorabil pentru...
  • A avea noroc de cineva (sau de ceva) = a avea avantajul de a da peste cineva (sau ceva) folositor; a se putea sluji cu folos de cineva sau de ceva
  • (eufem.) A călca în noroc = a călca din neatenție pe stradă etc. în materia fecală (de proveniență cel mai adesea canină)
  • Noroc chior/orb/porcesc = noroc extraordinar
  • Unde-i norocul să... = ce bine ar fi să...
  • A da noroc = a) a saluta; b) a închina, a ciocni, a ura
  • Noroc! = formulă de salut sau de urare


Traduceri

Referințe