oblige

De la Wikționar, dicționarul liber
Variante de scriere Vezi și : obligé

română

Etimologie

Din obliga.

Pronunție

  • AFI: /oˈbli.ʤe/


Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la conjunctiv prezent pentru obliga.
  2. forma de persoana a III-a plural la conjunctiv prezent pentru obliga.





engleză

(English)

Etimologie

Din franceză obliger, care provine din latină obligare.

Pronunție

  • AFI: /əˈblaɪʤ/


Verb


Conjugarea verbului
to oblige
Infinitiv to oblige
Prezent simplu
pers. 3 sg.
obliges
Trecut simplu obliged
Participiu trecut obliged
Participiu prezent obliging
  1. a obliga





franceză

(français)

Etimologie

Din obliger.

Pronunție

  • AFI: /ɔ.bliʒ/


Verb

  1. forma de persoana a I-a singular la prezent indicativ pentru obliger.
  2. forma de persoana a III-a singular la prezent indicativ pentru obliger.
  3. forma de persoana a I-a singular la subjonctiv prezent pentru obliger.
  4. forma de persoana a III-a singular la subjonctiv prezent pentru obliger.
  5. forma de persoana a II-a singular la imperativ prezent pentru obliger.