obliga

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din latină obligare. Confer franceză obliger.

Pronunție

  • AFI: /o.bli'ga/


Verb


Conjugarea verbului
(se) obliga
Infinitiv a (se) obliga
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) oblig
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) oblige
Participiu obligat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune.
    M-a obligat la inactivitate.
  2. (v.tranz. și refl.) a (se) îndatora.
  3. (v.refl.) a se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere.

Sinonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Etimologie

Derivat regresiv din obligă.

Pronunție

  • AFI: /o'bli.ga/


Substantiv

  1. forma de singular articulat pentru obligă.

Referințe