obliga

Vezi și : obligă

română

Etimologie

Din latină obligare. Confer franceză obliger.

Pronunție

• AFI: /o.bliˈga/

Verb

Conjugarea verbului (se) obliga
Infinitiv	a (se) obliga
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) oblig
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) oblige
Participiu	obligat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) a constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune.

   M-a obligat la inactivitate.

2. (v.tranz. și refl.) a (se) îndatora.
3. (v.refl.) a se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere.

Sinonime

• 1: condamna, constrânge, forța, nevoi, sili, (pop.) osândi, supune
• 2: îndatora
• 3: angaja

Cuvinte derivate

cuvinte derivate

coobligat neobligat neobligatoriu obligant obliganță obligare

obligat obligatoriu obligație obligațiune obligă

Traduceri

a (se) îndatora

afrikaans: dwing (Afrikaans), verplig (Afrikaans) albaneză: detyroj (shqip) catalană: obligar (català) daneză: tvinge (dansk) engleză: obligate (English), oblige (English) esperanto: devigi (Esperanto) estoniană: kohustama (eesti) finlandeză: velvoittaa (suomi) franceză: obliger (français) germană: aufdrängen (Deutsch), aufnötigen (Deutsch), zwingen (Deutsch), obligieren (Deutsch) (înv.) greacă: υποχρεώνω (ipochreóno) (Ελληνικά)

islandeză: þvinga (íslenska) italiană: obbligare (italiano) maghiară: kényszerít (magyar) neerlandeză: dwingen (Nederlands), noodzaken (Nederlands), verplichten (Nederlands) norvegiană: tvinge (norsk) papamiento: obligá (Papiamentu) poloneză: obligować (polski), zmusić (polski) portugheză: obrigar (português) spaniolă: obligar (español) suedeză: tvinga (svenska) turcă: zorlamak (Türkçe)

Etimologie

Din obliga.

Verb

1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru obliga.

Etimologie

Din obligă.

Pronunție

• AFI: /oˈbli.ga/

Substantiv

1. forma de singular articulat pentru obligă.

Referințe

• DEX online