plăcintar

română

Etimologie

Din plăcintă + sufixul -ar.

Pronunție

• AFI: /plə.ʧinˈtar/

Substantiv

Declinarea substantivului plăcintar
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	plăcintar	plăcintari
Articulat	plăcintarul	plăcintarii
Genitiv-Dativ	plăcintarului	plăcintarilor
Vocativ	plăcintarule	plăcintarilor

1. persoană care face sau vinde plăcinte.

Cuvinte derivate

• plăcintărie

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online