suplică

Vezi și : suplica

română

Etimologie

Din franceză supplique, germană Supplik, italiană supplica.

Pronunție

• AFI: /suˈpli.kə/

Substantiv

Declinarea substantivului suplică
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	suplică	suplici
Articulat	suplica	suplicile
Genitiv-Dativ	suplicii	suplicilor
Vocativ	suplică	suplicilor

1. (înv.) cerere, jalbă, plângere.

Traduceri

Traduceri

Etimologie

Din suplica.

Pronunție

• AFI: /suˈpli.kə/
• AFI: /su.pliˈkə/ (forma de perfect simplu)

Verb

1. forma de persoana a III-a singular la prezent pentru suplica.
2. forma de persoana a III-a plural la prezent pentru suplica.
3. forma de persoana a III-a singular la perfect simplu pentru suplica.
4. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru suplica.

Anagrame

• aspicul
• culpași
• șpăclui

Referințe

• DEX '98 via DEX online