suplica

De la Wikționar, dicționarul liber
Sari la navigare Sari la căutare

română

Etimologie

Din latină, italiană supplicare.

Pronunție

  • AFI: /su.pli'ka/


Verb


Conjugarea verbului
suplica
Infinitiv a suplica
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
suplic
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să suplice
Participiu suplicat
Conjugare I
  1. (v.intranz.) (înv.) a se ruga de cineva cu stăruință și umilință.


Traduceri

Anagrame

Referințe