uz

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din latină usus, italiană uso.

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
uz
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ uz uzuri
Articulat uzul uzurile
Genitiv-Dativ uzului uzurilor
Vocativ uzule uzurilor
  1. faptul sau posibilitatea de a folosi ceva; întrebuințare, folosire; folosință.
  2. (spec.) (jur.) dreptul de a se folosi de un lucru care este proprietatea altuia.
  3. uzanță, obicei.
  4. (înv.) comportare, manieră.

Locuțiuni

  • (loc.vb.) A face uz de... = a (se) folosi de...

Expresii

  • Scos (sau ieșit) din uz = care nu (se) mai folosește


Traduceri

Referințe