winken

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

germană

(Deutsch)

Etimologie

Din germana veche de sus winken. Înrudit cu engleză (to) wink.

Pronunție

  • AFI: /ˈvɪŋkən/


Verb


Conjugarea verbului
winken
Infinitiv winken
Indicativ prezent
pers. 2 sg., 3 sg.
winkst
winkt
Indicativ imperfect winkte
Participiu perfect gewinkt
Verb auxiliar haben
  1. a face (semn) cu mâna
    Wir winkten wie wild, aber er sah uns nicht.
  2. a face semn (cu capul, ochiul sau mâna)

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Referințe