winken

germană

[1] Eine Person winkt.

(Deutsch)

Etimologie

Din germana veche de sus winken. Înrudit cu engleză (to) wink.

Pronunție

• AFI: /ˈvɪŋkn̩/, /ˈvɪŋkŋ̩/
•  audio^fișier
•  audio^fișier

Verb

Conjugarea verbului winken
Infinitiv	winken
Indicativ prezent pers. 2 sg., 3 sg.	winkst winkt
Indicativ imperfect	winkte
Participiu perfect	gewinkt
Verb auxiliar	haben

1. a face (semn) cu mâna

   Wir winkten wie wild, aber er sah uns nicht.

2. a face semn (cu capul, ochiul sau mâna)

Cuvinte derivate

• Wink

Cuvinte compuse

• heranwinken
• herbeiwinken

Referințe

• Deutsches Wörterbuch