întâmplare
Etimologie
Din a (se) întâmpla.
Pronunție
- AFI: /ɨn.tɨm'pla.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului întâmplare | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | întâmplare | întâmplări |
| Articulat | întâmplarea | întâmplările |
| Genitiv-Dativ | întâmplării | întâmplărilor |
| Vocativ | întâmplare | întâmplărilor |
- acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei.
- ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment.
- peripeție; aventură (neplăcută).
- ceea ce se petrece în mod incidental; hazard.
Locuțiuni
- (loc.adv.) Din întâmplare = incidental.
- La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală.
- (pop.) La toată întâmplarea = în orice caz.
- (pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate.
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online