oroare
De la Wikționar, dicționarul liber
Cuprins |
română
Etimologie
Din fr. horreur sau it. orrore < lat. horror, -oris.
Pronunție
- AFI: /o'ro̯a.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului oroare |
||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | oroare | orori |
| Articulat | oroarea | ororile |
| Dativ-Genitiv | ororii | ororilor |
| Vocativ | ' | ' |
- sentiment de groază, de dezgust, de repulsie.
- faptă, vorbă sau situație care inspiră groază, repulsie.
Sinonime
Antonime
Cuvinte derivate
Traduceri
sentiment de dezgust puternic, amestecat cu groază
|
|
