împletitor

română

Etimologie

Din a împleti + sufixul -tor.

Pronunție

• AFI: /ɨm.ple.ti'tor/

Substantiv

Declinarea substantivului împletitor
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	împletitor	împletitori
Articulat	împletitorul	împletitorii
Genitiv-Dativ	împletitorului	împletitorilor
Vocativ	împletitorule	împletitorilor

1. persoană care împletește din răchită, nuiele etc. diferite obiecte.

Cuvinte derivate

• împletitoare

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online