încâlcire

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din a încâlci.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.kɨl'ʧi.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
încâlcire
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ încâlcire încâlciri
Articulat încâlcirea încâlcirile
Genitiv-Dativ încâlcirii încâlcirilor
Vocativ încâlcire încâlcirilor
  1. acțiunea de a (se) încâlci și rezultatul ei; încurcătură; încâlceală, încâlcitură.


Traduceri

Anagrame

Referințe