înfrângere

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din a înfrânge.

Pronunție

  • AFI: /ɨn'frɨn.ʤe.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
înfrângere
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ înfrângere înfrângeri
Articulat înfrângerea înfrângerile
Genitiv-Dativ înfrângerii înfrângerilor
Vocativ înfrângere înfrângerilor
  1. acțiunea de a înfrânge; învingere; (rar) călcare a legii.


Traduceri

Referințe