înfrângere

română

Etimologie

Din a înfrânge.

Pronunție

• AFI: /ɨn'frɨn.ʤe.re/

Substantiv

Declinarea substantivului înfrângere
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	înfrângere	înfrângeri
Articulat	înfrângerea	înfrângerile
Genitiv-Dativ	înfrângerii	înfrângerilor
Vocativ	înfrângere	înfrângerilor

1. acțiunea de a înfrânge; învingere; (rar) călcare a legii.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online