înfrânge

română

Etimologie

Din latină infrangere.

Pronunție

• AFI: /ɨn'frɨn.ʤe/

Verb

Conjugarea verbului înfrânge
Infinitiv	a înfrânge
Indicativ prezent pers. 1 sg.	înfrâng
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să înfrângă
Participiu	înfrânt
Conjugare	III

1. (v.tranz.) a învinge, a birui, a bate (în luptă).
2. (v.tranz.) a-și stăpâni o anumită stare sufletească.
3. (v.tranz.) (rar) a nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc.

Cuvinte derivate

• înfrângere
• înfrânt

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online