înfrânge

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din latină infrangere.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Verb


Conjugarea verbului
înfrânge
Infinitiv a înfrânge
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
înfrâng
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să înfrângă
Participiu înfrânt
Conjugare III
  1. (v.tranz.) a învinge, a birui, a bate (în luptă).
  2. (v.tranz.) a-și stăpâni o anumită stare sufletească.
  3. (v.tranz.) (rar) a nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe