burghiu
română
Etimologie
Din turcă burgu. Confer bulgară, sârbocroată burgija.
Pronunție
- AFI: /burˈgiw/
Substantiv
| Declinarea substantivului burghiu | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | burghiu | burghie |
| Articulat | burghiul | burghiele |
| Genitiv-Dativ | burghiului | burghielor |
| Vocativ | burghiule | burghielor |
- unealtă ascuțită de oțel în formă de spirală, care, prin mișcări de înșurubare, servește la găurirea cilindrică a materialelor; sfredel.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online