introduce
Etimologie
Din latină introducere. Confer franceză introduire.
Pronunție
- AFI: /in.troˈdu.ʧe/
Verb
| Conjugarea verbului (se) introduce | |
| Infinitiv | a (se) introduce |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
(mă) introduc |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să (se) introducă |
| Participiu | introdus |
| Conjugare | III |
- (v.tranz.) a face ca cineva sau ceva să intre, să pătrundă în ceva, undeva; a băga, a vârî.
- Introduc vinul în damigeană.
- Indroduce ața prin urechea acului.
- a include, a adăuga, a îngloba.
- (v.refl.) a intra undeva (cu forța sau pe furiș).
- S-a introdus în spărtura din zid.
- a face ca o persoană să fie primită de cineva sau să fie admisă într-o organizație, într-o asociație etc.
- a ajuta pe cineva să se inițieze într-un domeniu de activitate.
- a pune în practică; a institui, a stabili (un obicei, o practică etc.).
- A introduce o nouă tehnologie.
Sinonime
- 1: băga, pune, trece, vârî
- 2: îngloba
- 3: se băga, intra, se vârî
- 5: iniția
- 6: (livr.) implementa, institui
Cuvinte derivate
Traduceri
a face ca cineva sau ceva să fie inițiat
|
|
Etimologie
Din introduce.
Verb
- forma de persoana a III-a singular la prezent pentru introduce.
Referințe
(English)
Etimologie
Din engleza medie introducen < latină intrōdūcere.
Pronunție
- AFI: /ˌɪntrəˈdus/ sau /ˌɪntrəˈdyus/
Verb
| Conjugarea verbului to introduce | |
| Infinitiv | to introduce |
| Prezent simplu pers. 3 sg. |
introduces |
| Trecut simplu | introduced |
| Participiu trecut | introduced |
| Participiu prezent | introducing |