căruțaș

română

Etimologie

Din căruță + sufixul -aș.

Pronunție

• AFI: /kə.ruˈʦaʃ/

Substantiv

Declinarea substantivului căruțaș
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	căruțaș	căruțași
Articulat	căruțașul	căruțașii
Genitiv-Dativ	căruțașului	căruțașilor
Vocativ	căruțașule	căruțașilor

1. persoană care transportă cu căruța marfă sau persoane; cărăuș, harabagiu, cărucer.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• astruca
• castrau

Referințe

• DEX '98 via DEX online