căutător

română

Etimologie

Din a căuta + sufixul -ător.

Pronunție

• AFI: /kə.u.tə'tor/

Substantiv

Declinarea substantivului căutător
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	căutător	căutători
Articulat	căutătorul	căutătorii
Genitiv-Dativ	căutătorului	căutătorilor
Vocativ	căutătorule	căutătorilor

1. persoană care caută, cercetează, umblă sau descoperă un lucru (ascuns).

Cuvinte derivate

• căutătoare

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• cătăturo
• autocrat
• curățato

Referințe

• DEX '98 via DEX online