carica

Vezi și : cărică

română

Etimologie

Din italiană caricare < latină carricare.

Pronunție

• AFI: /ka.ri'ka/

Verb

Conjugarea verbului carica
Infinitiv	a carica
Indicativ prezent pers. 1 sg.	caric
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să carice
Participiu	caricat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) a încărca o navă.
2. a exagera, a șarja.

Cuvinte derivate

• caricare
• caricat

Cuvinte apropiate

• caric

Traduceri

a încărca o navă

engleză: load (English) franceză: charger (français) germană: laden (Deutsch) italiană: caricare (italiano)

occitană: cargar (occitan) portugheză: carregar (português) spaniolă: cargar (español) suedeză: lasta (svenska)

Referințe

• DEX online

---

italiană

(italiano)

Etimologie

Din verbul caricare.

Pronunție

• AFI: /'karika/

Substantiv

carica f., cariche pl.

1. funcție, poziție, post; sarcină

   Il presidente in carica.

2. (el.) încărcare, încărcătură; sarcină electrică

   Il mio orologio ha finito la carica.

3. (fig.) forță; imbold, indemn

   A quei tempi avevamo una grande carica di ottimismo.

4. (fig.) tensiune emoțională
5. (mil.) șarjă, atac

Cuvinte compuse

• carica elettrica
• carica emotiva
• carica onorifica

Cuvinte apropiate

• caricamento
• caricare
• caricato
• caricatore
• caricazione
• carico

Referințe

• Treccani.it

Etimologie

Derivate regresiv din caricare.

Verb

1. forma de persoana a III-a singular la prezent indicativ pentru caricare.
2. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru caricare.

---

latină

(Latina)

Etimologie

Confer Caria.

Pronunție

• AFI: /ˈkaː.ri.ka/

Substantiv

Declinarea substantivului cārica
f.	Singular	Plural
Nominativ	cārica	cāricae
Genitiv	cāricae	cāricārum
Dativ	cāricae	cāricīs
Acuzativ	cāricam	cāricās
Ablativ	cāricā	cāricīs
Vocativ	cārica	cāricae

1. (bot.) soi de smochin din Caria

Cuvinte apropiate

• Caria

Referințe

• Wiktionary