ceafă

română

Etimologie

Origine incertă.

Este evidentă identitatea cu turcă kafa („ceafă”), din arabă qafā (قفا, qafan) (confer Moldovan 424), de unde provine și cafă, s. f. (în blănărie, partea a blănii ce corespunde cefii), confer Șeineanu, III, 24. Derivare din macedoromână este sigură; însă română presupune un intermediar necunoscut, care să explice rezultatul oclusivei turcești. În general, se consideră că este vorba de albaneză kjafë (qafë) (Meyer 219; Philippide, II, 704; Pascu, II, 224; Rosetti, II, 114), ceea ce nu înlătură dificultatea. Probabil formație locală, din greacă, cu sensul de „căpățână, cap mare sau gros”, termen aplicat tradițional grecilor. Poate fi vorba de o pronunțare locală: Scriban semnalează pronunțarea čaf în albaneză din Scutari.

Pronunție

AFI: /ˈʧe̯a.fə/

Substantiv

Declinarea substantivului ceafă
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	ceafă	cefe
Articulat	ceafa	cefele
Genitiv-Dativ	cefei	cefelor
Vocativ	ceafă	cefelor

partea de dinapoi a gâtului sau, (p.ext.), a capului.
regiunea cervicală.
specialitate de carne de porc din regiunea cefei, afumată sau sărată.

Cuvinte derivate

cefar

Expresii

Când mi-oi (sau ți-oi etc.) vedea ceafa = niciodată
A face ceafă = a se îngrășa
Gros în (ori la) ceafă sau cu ceafa groasă = gras; fig. bogat; influent

Traduceri

Anagrame

cafea
făcea

Referințe

DEX '98 via DEX online