coincide

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din franceză coïncider, italiană coincidere.

Pronunție

  • AFI: /ko.in'ʧi.de/


Verb


Conjugarea verbului
coincide
Infinitiv a coincide
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
coincid
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să coincidă
Participiu coincis
Conjugare III
  1. (v.intranz.) (despre evenimente, fenomene etc.) a se petrece simultan, a se produce în același loc.
  2. (v.intranz.) a fi identic, a se potrivi întocmai.
  3. (v.intranz.) (despre linii, figuri, suprafețe) a se suprapune perfect.


Traduceri

Anagrame

Referințe