suprapune

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din supra- + a pune (după franceză superposer).

Pronunție

  • AFI: /su.pra'pu.ne/


Verb


Conjugarea verbului
suprapune
Infinitiv a suprapune
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
suprapun
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să suprapuie
Participiu suprapus
Conjugare III
  1. (v.tranz.) a așeza, a pune un lucru deasupra altuia; a plasa, a așeza ceva peste altceva.
  2. (v.tranz.) (geom.) a pune o figură deasupra alteia pentru a le verifica egalitatea.
  3. (v.refl.) (despre două suprafețe) a se afla așezat deasupra altuia; (p.ext.) a avea loc în același timp; a coincide.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe