conotație
română
Etimologie
Din franceză connotation.
Pronunție
- AFI: /ko.no'ta.ʦi.e/
Substantiv
| Declinarea substantivului conotație | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | conotație | conotații |
| Articulat | conotația | conotațiile |
| Genitiv-Dativ | conotației | conotațiilor |
| Vocativ | conotație | conotațiilor |
- (lingv.) sens suplimentar (față de denotație) al unui cuvânt adesea figurat, rezultat din experiența personală, din context.
- semnificație.
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online