față

Vezi și : fata, FATA, fáta, fată, făta, fața

română

Etimologie

Din latina populară facia (< facies).

Pronunție

• AFI: /'fa.ʦə/

Substantiv

Declinarea substantivului față
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	față	fețe
Articulat	fața	fețele
Genitiv-Dativ	feței	fețelor
Vocativ	față	fețelor

1. partea anterioară a capului omului și a unor animale; chip, figură.
2. expresie a feței; mină, fizionomie.
3. obraz.
4. partea anterioară a corpului omenesc și a unor animale.

   Au căzut cu fața la pământ.

5. (pop.; determinat prin „de om” sau „pământeană”) om.
6. persoană, personaj.

   Fețe simandicoase.

7. (mat.) fiecare dintre suprafețele plane care mărginesc un poliedru; fiecare dintre planele care formează un diedru.
8. suprafață (în special a pământului, a apei).
9. înfățișare, aspect.
10. partea de deasupra, expusă vederii și mai aleasă, a unor articole alimentare de vânzare.
11. culoare.
12. partea lustruită, poleită, finisată atent etc. a unui obiect.
13. partea finită, expusă vederii, a unei țesături (în opoziție cu dosul ei).
14. prima pagină a fiecărei file.
15. (înv. și pop.) pagină.
16. fațadă.

Cuvinte derivate

• fețișoară
• fățiș
• fățui
• interfață
• postfață
• răsfăța
• suprafață
• înfăța

Cuvinte compuse

• față bisericească
• față de masă
• față de pernă, față de plapumă
• fața dealului

Locuțiuni

• (loc.adj.) Din față = care se află înainte.
• De față = care se află prezent; care aparține prezentului.
• (loc.adv.) În față =
  • înainte.
  • direct, fără înconjur, fără menajamente.
• Din față = dinainte.
• De față = în prezența cuiva.
• Pe față = direct, fără înconjur, fără menajamente; fără să se ferească.
• Față în față = unul înaintea (sau împotriva) celuilalt.
• (loc.prep.) În fața (cuiva sau a ceva) = înaintea (cuiva sau a ceva).
• Din fața = dinaintea (cuiva sau a ceva).
• De față cu... = în prezența...
• Față cu... (sau de...) =
  • în raport cu..., în ceea ce privește.
  • pentru.
  • având în vedere.

Expresii

• A (-i) cânta (cuiva) cucul în (sau din...) față = (în superstiții) a-i merge (cuiva) bine
• A fi de față = a fi prezent, a asista
• A scăpa cu fața curată = a scăpa cu bine dintr-o situație dificilă
• A face față (cuiva sau la ceva) = a rezista; a corespunde unei probe, unei sarcini
• A pune (de) față (sau față în față) = a confrunta; a compara
• A (se) da pe față = a (se) descoperi, a (se) demasca
• A-și întoarce fața (de la...) = a nu mai vrea să știe de..
• A privi (sau a vedea, a zări pe cineva) din față = a privi (sau a vedea etc.) în întregime figura cuiva
• Om (sau taler) cu două fețe = om ipocrit, fățarnic
• A-i prinde (pe cineva) la față = (despre haine, culori) a-i sta bine, a i se potrivi
• A schimba (sau a face) fețe (-fețe) = a) a-și schimba subit fizionomia, culoarea obrazului (de jenă, rușine etc.); b) a se simți foarte încurcat la auzul sau la vederea unor lucruri sau situații neplăcute; a se tulbura, a se zăpăci; c) (despre mătăsuri) a-și schimba reflexele, culorile
• A prinde față = a se îndrepta după o boală
• La fața locului = acolo unde s-a întâmplat (sau se va întâmpla) ceva
• A-i ieși (unei pânze, unei stofe) fața (la soare, la spălat etc.) = a se decolora
• A da față (unui lucru) = a lustrui, a polei, a netezi, a face să arate frumos (un lucru)

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• afta

Referințe

• DEX '98 via DEX online