cutumă

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din franceză coutume.

Pronunție

  • AFI: /ku'tu.mə/


Substantiv


Declinarea substantivului
cutumă
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ cutumă cutume
Articulat cutuma cutumele
Genitiv-Dativ cutumei cutumelor
Vocativ cutumă cutumelor
  1. normă de drept consfințită printr-o practică îndelungată: consuetudine, obicei.
  2. (în vechiul drept) obiceiul pământului.


Traduceri

Referințe