practică

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din germană Praktik, franceză pratique.

Pronunție

  • AFI: /'prak.ti.kə/


Substantiv


Declinarea substantivului
practică
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ practică practici
Articulat practica practicile
Genitiv-Dativ practicii practicilor
Vocativ practică practicilor
  1. practicare, (p.ext.) deprindere, obicei, rutină.
  2. activitate a oamenilor îndreptată spre crearea condițiilor necesare existenței societății, în primul rând spre producerea și crearea bunurilor materiale și a valorilor culturale; metodă, procedeu aplicat și verificat efectiv.
  3. exercitare a unei profesiuni, a unei discipline, profesare a unei științe, a unei arte.
  4. aplicare și verificare efectivă a cunoștințelor teoretice dobândite într-un domeniu oarecare.
    Practică pedagogică.
  5. stagiu de perfecționare sau de dobândire a unor cunoștințe practice pe care-l face, într-o fabrică, într-o întreprindere etc., un student sau un elev.
    Practică de producție.
  6. (mai ales la pl.) ceremonie, manifestare exterioară de cult.

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Cuvinte apropiate

Locuțiuni

Expresii

  • A pune în practică = a aplica


Traduceri

Anagrame

Referințe