practică

română

Etimologie

Din germană Praktik, franceză pratique.

Pronunție

• AFI: /'prak.ti.kə/

Substantiv

Declinarea substantivului practică
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	practică	practici
Articulat	practica	practicile
Genitiv-Dativ	practicii	practicilor
Vocativ	practică	practicilor

1. practicare, (p.ext.) deprindere, obicei, rutină.
2. activitate a oamenilor îndreptată spre crearea condițiilor necesare existenței societății, în primul rând spre producerea și crearea bunurilor materiale și a valorilor culturale; metodă, procedeu aplicat și verificat efectiv.
3. exercitare a unei profesiuni, a unei discipline, profesare a unei științe, a unei arte.
4. aplicare și verificare efectivă a cunoștințelor teoretice dobândite într-un domeniu oarecare.

   Practică pedagogică.

5. stagiu de perfecționare sau de dobândire a unor cunoștințe practice pe care-l face, într-o fabrică, într-o întreprindere etc., un student sau un elev.

   Practică de producție.

6. (mai ales la pl.) ceremonie, manifestare exterioară de cult.

Cuvinte derivate

• practicism

Cuvinte compuse

• practică judiciară
• practică pedagogică

Cuvinte apropiate

• practicant

Locuțiuni

• (loc.adv.) În practică = în mod concret, în realitate.

Expresii

• A pune în practică = a aplica

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• carpatic
• cârpăcit

Referințe

• DEX '98 via DEX online