normă

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din franceză norme < latină norma, rusă норма (norma).

Pronunție

  • AFI: /'nor.mə/


Substantiv


Declinarea substantivului
normă
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ normă norme
Articulat norma normele
Dativ-Genitiv normei normelor
Vocativ normă normelor
  1. regulă, dispoziție etc. obligatorie, fixată prin lege sau prin uz; ordine recunoscută ca obligatorie sau recomandabilă.
  2. totalitatea condițiilor minimale pe care trebuie să le îndeplinească un sportiv pentru a putea obține un titlu, o calificare etc.
  3. criteriu de apreciere, de reglementare.
  4. cantitate de muncă pe care cineva trebuie să o presteze într-o unitate de timp; (concr.) produs realizat în acest timp.

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse


Traduceri

Anagrame

Referințe