normă

română

Etimologie

Din franceză norme < latină norma, rusă норма (norma).

Pronunție

• AFI: /'nor.mə/

Substantiv

Declinarea substantivului normă
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	normă	norme
Articulat	norma	normele
Genitiv-Dativ	normei	normelor
Vocativ	normă	normelor

1. regulă, dispoziție etc. obligatorie, fixată prin lege sau prin uz; ordine recunoscută ca obligatorie sau recomandabilă.
2. totalitatea condițiilor minimale pe care trebuie să le îndeplinească un sportiv pentru a putea obține un titlu, o calificare etc.
3. criteriu de apreciere, de reglementare.
4. cantitate de muncă pe care cineva trebuie să o presteze într-o unitate de timp; (concr.) produs realizat în acest timp.

Cuvinte derivate

• norma

Cuvinte compuse

• normă morală, normă etică
• normă juridică
• normă de timp
• normă tehnică

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• ornam

Referințe

• DEX '98 via DEX online