dimineață

Vezi și : dimineața

română

Din locuțiunea adverbială de *mâneață (< latină *manitia). Confer (pentru formă) deseară.

Declinarea substantivului dimineață
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	dimineață	dimineți
Articulat	dimineața	diminețile
Genitiv-Dativ	dimineții	dimineților
Vocativ	dimineață	dimineților

(loc.adj. și adv.) De dimineață =
- (care are loc) în partea de la început a zilei, în zori, (foarte) devreme.
- (care are loc) din momentul când începe ziua, de când se face ziuă.
(loc.adv.) (pop.) În faptul dimineții = în zori de zi.

Bună dimineața! sau (pop.) dimineața bună! = formulă de salut, la întâlnire, în timpul dimineții
A umbla cu bună dimineața = a) a umbla cu colindul în dimineața (sau în ajunul) Crăciunului; b) (glumeț și ir.) a umbla fără treabă (pe la vecini)

(în forma dimineața) în timpul dimineții.
(în forma dimineață, după adverbele de timp „azi”, „mâine”, „poimâine”, „ieri”, „alaltăieri”)
Plouă de ieri dimineață
în fiecare dimineață.
(în forma dimineață precedat de adverbele „mai”, „foarte”, „tare” și uneori de prep. „de”) mai (sau foarte) devreme.