dințărit
română
Etimologie
Din dinte + sufixul -ărit (după turcă diș-parasi „bani de dinți”).
Pronunție
- AFI: /din.ʦə'rit/
Substantiv
| Declinarea substantivului dințărit | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | dințărit | invariabil |
| Articulat | dințăritul | invariabil |
| Genitiv-Dativ | dințăritului | invariabil |
| Vocativ | dințăritule | invariabil |
- (glumeț) bir pe care urma să-l plătească cineva celui pe care l-a ospătat, pentru osteneala acestuia de a mesteca cu dinții.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online