dințărit

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din dinte + sufixul -ărit (după turcă diș-parasibani de dinți”).

Pronunție

  • AFI: /din.ʦə'rit/


Substantiv


Declinarea substantivului
dințărit
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ dințărit invariabil
Articulat dințăritul invariabil
Dativ-Genitiv dințăritului invariabil
Vocativ dințăritule invariabil
  1. (glumeț) bir pe care urma să-l plătească cineva celui pe care l-a ospătat, pentru osteneala acestuia de a mesteca cu dinții.


Traduceri

Referințe