dinte

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare
Wikipedia
Wikipedia are un articol despre
dinte

română

Etimologie

Din latină dens, dentis.

Pronunție

  • AFI: /'din.te/


Substantiv


Declinarea substantivului
dinte
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ dinte dinți
Articulat dintele dinții
Dativ-Genitiv dintelui dinților
Vocativ dinte dinților
  1. fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu un strat de smalț, așezate în cavitatea bucală a majorității vertebratelor și servind de obicei pentru a rupe, a mesteca și a fărâmița alimentele; (p.restr.) fiecare dintre organele osoase mici așezate în partea din față a maxilarelor.
  2. fiecare dintre crestăturile, zimții, proeminențele (ascuțite și regulate) de pe marginea unor unelte sau piese de mașină; fiecare dintre colții pieptenului, ai greblei, ai grapei etc.
  3. înălțime stâncoasă, izolată, cu pereții abrupți; colț.

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Expresii

  • Soare cu dinți = soare pe timp geros, răcoros sau ploios
  • A se ține de ceva cu dinții = a nu ceda cu nici un preț, a nu renunța la ceva în ruptul capului
  • Înarmat până în dinți = puternic înarmat
  • A-i scoate (cuiva) și dinții din gură = a-i lua (cuiva) tot ce are, a sărăci (pe cineva) cu desăvârșire
  • A-și arăta dinții = a amenința; a se manifesta în mod nefavorabil
  • Printre dinți = (în legătură cu verbe de declarație) neclar, nedeslușit (și cu nemulțumire)
  • A avea un dinte împotriva (sau contra) cuiva = a avea un motiv de nemulțumire, de supărare sau de dușmănie împotriva cuiva


Traduceri

Anagrame

Referințe