dinte

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search
Wikipedia
Wikipedia are un articol despre
dinte

română

Etimologie

Din latină dens, dentis.

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
dinte
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ dinte dinți
Articulat dintele dinții
Dativ-Genitiv dintelui dinților
Vocativ dinte dinților
  1. fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu un strat de smalț, așezate în cavitatea bucală a majorității vertebratelor și servind de obicei pentru a rupe, a mesteca și a fărâmița alimentele; (p.restr.) fiecare dintre organele osoase mici așezate în partea din față a maxilarelor.
  2. fiecare dintre crestăturile, zimții, proeminențele (ascuțite și regulate) de pe marginea unor unelte sau piese de mașină; fiecare dintre colții pieptenului, ai greblei, ai grapei etc.
  3. înălțime stâncoasă, izolată, cu pereții abrupți; colț.

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Expresii

  • Soare cu dinți = soare pe timp geros, răcoros sau ploios
  • A se ține de ceva cu dinții = a nu ceda cu nici un preț, a nu renunța la ceva în ruptul capului
  • Înarmat până în dinți = puternic înarmat
  • A-i scoate (cuiva) și dinții din gură = a-i lua (cuiva) tot ce are, a sărăci (pe cineva) cu desăvârșire
  • A-și arăta dinții = a amenința; a se manifesta în mod nefavorabil
  • Printre dinți = (în legătură cu verbe de declarație) neclar, nedeslușit (și cu nemulțumire)
  • A avea un dinte împotriva (sau contra) cuiva = a avea un motiv de nemulțumire, de supărare sau de dușmănie împotriva cuiva


Traduceri

Anagrame

Referințe