disjunge

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din latină disjungere.

Pronunție

  • AFI: /dis'ʒun.ʤe/


Verb


Conjugarea verbului
disjunge
Infinitiv a disjunge
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
disjung
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să disjungă
Participiu disjuns
Conjugare III
  1. (v.tranz.) (jur.) a despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat.
  2. (v.tranz.) (p.gener.) a separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu).

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe