electron

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din franceză électron.

Pronunție

  • AFI: /e.lek'tron/


Substantiv


Declinarea substantivului
electron
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ electron electroni
Articulat electronul electronii
Genitiv-Dativ electronului electronilor
Vocativ electronule electronilor
  1. particulă elementară cu sarcină electrică negativă, de masă neglijabilă, și care intră în alcătuirea atomilor tuturor substanțelor.
    Un electron are sarcina electrică de −1.602 × 10−19 C.


Traduceri

Referințe





engleză

(English)

Etimologie

Termen introdus de fizicianul irlandez George Johnstone Stoney (1826–1911) în 1891.

Pronunție

  • AFI: /ɪˈlɛk.tɹɒn/ (BBC English)
  • AFI: /ɪˈlɛk.tɹɑn/ (American English)


Substantiv

electron, pl. electrons

  1. particulă subatomică fundamentală cu sarcină electrică negativă, electron

Cuvinte derivate





interlingua

(interlingua)

Etimologie

Etimologie lipsă. (Ajută)

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

electron

  1. electron (element chimic)