falaitar

română

Etimologie

Din germană Vorreiter, prin intermediul rusă форeитор (foreitor) (DAR) sau din maghiară fellajtár (Cihac, II, 497), confer sârbă feletar, din maghiară (Daničič, III, 48).

Pare identic cu falet, s. n. (atelaj din două perechie de cai, cu servitori (franceză piqueurs) călare pe aceștia): După Bogrea, Dacor., IV, 813, acest ultim cuvânt ar fi germană Valet („servitor”); pare mai curând o formație retrogradă și arficială de la falaitar, încrucișare cu Valet.

Pronunție

AFI: /fa.lajˈtar/

Substantiv

Declinarea substantivului falaitar
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	falaitar	falaitari
Articulat	falaitarul	falaitarii
Genitiv-Dativ	falaitarului	falaitarilor
Vocativ	falaitarule	falaitarilor

călăreț pe unul dintre caii înaintași înhămați la o trăsură domnească sau boierească de ceremonie și care ținea caii de dârlogi.

Traduceri

Referințe

DEX '98 via DEX online