flăcău

română

Etimologie

Din slavă (veche) chlakŭ „holtei”.

Pronunție

• AFI: /fləˈkəw/

Substantiv

Declinarea substantivului flăcău
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	flăcău	flăcăi
Articulat	flăcăul	flăcăii
Genitiv-Dativ	flăcăului	flăcăilor
Vocativ	flăcăule	flăcăilor

1. tânăr neînsurat; fecior, june.

Cuvinte derivate

• flăcăi
• flăcăiandru
• flăcăiaș
• flăcăime
• flăcăuan
• flăcăuș

Cuvinte compuse

• flăcău tomnatic, flăcău stătut

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online