genunchi
Variante
Etimologie
Din latină genuc(u)lum.
Pronunție
- AFI: /ʤe.ˈnun.kʲ/
Substantiv
| Declinarea substantivului genunchi | ||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | genunchi | genunchi |
| Articulat | genunchiul | genunchii |
| Genitiv-Dativ | genunchiului | genunchilor |
| Vocativ | genunchiule | genunchilor |
- parte a piciorului (la oameni și la unele animale) care cuprinde regiunea articulației femurului cu tibia (incluzând și rotula).
- lovitură dată cuiva cu genunchiul.
- deformare a pantalonilor în dreptul genunchilor.
Cuvinte derivate
Locuțiuni
- În genunchi = cu picioarele îndoite din genunchi și cu gambele așezate pe pământ
- Pe genunchi = pe porțiunea anterioară a picioarelor, imediat mai sus de genunchi (când cineva șade)
Expresii
- Cu genunchii la gură = ghemuit, strâns
- A cădea în genunchi (înaintea cuiva) = a se lăsa cu genunchii la pământ (înaintea cuiva) în semn de umilință, de respect sau pentru rugăciune; (p.ext.) a ruga pe cineva în mod stăruitor, călduros, cu umilință
- A i se tăia cuiva genunchii = a avea senzația că nu se mai poate ține pe picioare (de emoție)
Traduceri
parte a piciorului
|
|